





ATRIBUȚIILE POSTULUI DE ȘOFER DIN CADRUL COMPARTIMENTULUI ADMINISTRATIV
- Să se prezinte la serviciu în stare corespunzătoare desfășurării activității, respectiv odihnit și fără a se afla sub influența băuturilor alcoolice;
- Pentru stabilirea duratei de lucru, șoferul are obligația ca, la plecarea în cursă și la revenirea din cursă, să consemneze pe foaia de parcurs ora exactă a plecării, respectiv ora revenirii la sediul instituției. De asemenea, are obligația de a întocmi zilnic foaia de parcurs, cu excepția zilelor în care autovehiculul nu este utilizat, și de a o preda compartimentului Financiar contabil și patrimoniu;
- Să asigure buna funcționare și întreținerea autovehiculelor aflate în responsabilitatea sa, cu respectarea tuturor indicațiilor și instrucțiunilor tehnice, precum și curățenia zilnică a acestora;
- Să participe efectiv, pe durata programului de lucru, la reparațiile autovehiculelor pe care le are în primire, efectuate în atelier;
- Să întrețină și să utilizeze în scopul desfășurării activităților instituției inventarul de scule și materialele aflate în primirea sa;
- Să efectueze deplasările în interes de serviciu numai în baza dispoziției primite și să respecte traseul stabilit, fără abateri nejustificate;
- Să respecte prevederile legale privind protecția mediului înconjurător;
- Să prevină și să combată cauzele care pot conduce la poluarea mediului înconjurător, iar în cazul producerii unei avarii, să înlăture cauza acesteia, dacă este posibil, și să informeze imediat conducerea instituției;
- Să își desfășoare activitatea astfel încât să nu expună la pericol de accidentare sau îmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât şi celelalte persoane participante la procesul de muncă;
- Să respecte prevederile Regulamentului de organizare și funcționare al instituției, ale Regulamentului intern și ale Codului etic;
- Să respecte programul de lucru, respectiv orele 08:00 - 16:30, și să semneze evidența privind prezența la locul de muncă, atât la sosire, cât și la plecare;
- Să informeze în timp util conducerea instituției cu privire la orice problemă de natură tehnică sau administrativă referitoare la autovehiculele aflate în responsabilitate (exemplu: expirarea inspecției tehnice periodice-ITP, defecțiuni sau probleme de funcționare), la documentele necesare circulației valabilitate ITP, probleme de funcționare auto, etc), autorizare de circulație (exemplu: rovinieta etc), la asigurările obligatorii, precum și cu privire la orice alte probleme care pot afecta desfășurarea activității;
- Să se prezinte la sediul instituției, inclusiv în afara programului normal de lucru, în cazul unor situații de urgență, la solicitarea instituției. Timpul lucrat în afara programului normal de lucru se compensează sau se remunerează, după caz, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
AUTOUTILITARĂ MULTIFUNCȚIONALĂ
- Camion Mercedes Unimog
- executarea lucrărilor de deszăpezire și împrăștierea materialului antiderapant;
- cosirea acostamentelor;
- utilizarea remorcii, după caz.
- Buldoexcavator
- utilizarea lamei pentru lucrări deszăpezire;
- utilizarea cupei pentru lucrări de excavare;
- utilizarea echipamentelor specifice autospecialei de pompieri, după caz.
Responsabilitățile postului
-răspunde pentru avariile produse din vina sa autovehiculului aflat în primire, în timpul programului de lucru și contractului individual de muncă;
-răspunde de persoanele aflate în autovehiculul pe toată durata transportului.
