ANUNȚ PUBLIC
Data publicării anunțului: 20.05.2026
În conformitate cu prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Primăria Comunei Ștefan cel Mare aduce la cunoștința publicului intenția de elaborare a următorului proiect de act administrativ:
Titlul proiectului: DISPOZIȚIE a primarului privind privind convocarea şedintei ordinare a Consiliului Local al comunei Ştefan cel Mare, Judeţul Neamţ
Scopul proiectului: Convocarea Consiliului Local în ședință ordinară în vederea adoptării unor hotărâri importante pentru comunitate:
- acordarea unui mandat special în cadrul AGA ADI ECO NEAMȚ;
- inițierea închirierii unei suprafețe de pășune comunală;
- aprobarea acordării unor ajutoare de urgență.
- Aprobarea contului de execuție al bugetului local pentru trim. 1/2026
- Constatarea incetării de drept a mandatului de consilier local.
- Insușirea și aprobarea documentației cadastrale de dezlipire a unui imobil-teren
Iniţiator: Primarul Comunei Sorin Ouatu.
Persoanele interesate pot trimite în scris propuneri, sugestii sau opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act administrativ, la adresa Primăriei sau pe emailul oficial Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea./.
Proiectul de act administrativ și documentația aferentă pot fi consultate la sediul instituției sau pe site-ul oficial https://www.primariastefancelmare.ro/.
Întocmit de, Secretar General Comuna
Ștefan cel Mare,
Petrehuși Valeriu
